La moară

Pocinoaga a fost mari,

A bătut pră grânii piatra,

Doonind în şoprul morii,

Oaminii îş fac socoata.

Iaca Şandru a lu Trăia,

Ş-a şciărs dă băgău la gură,

Scrobicindu-să prân minci,

Vriă să spună o minşiună.

 – Oamini buni !... (înşiepi-a spuni)

Câci nu s-ar măi schimbat…

Moşu mieu cân a fost jiuni,

N-a bătut piatra pră sat !

A bătut prî la ogaşă,

Prăstă piătri dă ştamiţ

Şî la gurili dă ocnă,

Pră cărbuni, în cotăriţ.

Hai că-i bună, dă Ilie

Apă-n stavila minşiunii,

O minşiună, cât coşia,

Şandru al lu Trăia spuni.

– Api să nu am priciasnă,

Şî nişi maslu, spuni Şandru,

Dacă vrieu să-m spun prostia,

Nişi baş mie, dar lu altu.

Oamini scobiau la iască

Şî în paclă dă doan,

Şandru-nciepi să vorbiască

Dăspră Omu-Năzdrăvan.

Cân a fost ca mini moşu

A trăit la noi în sat,

„Mătăhala”, spusă Vâlvă –

Un om tari (nă-nsurat).

Şî ţînut aşa dă tari

Ca să fie toaci buni,

După ploili cu piatră,

L-a cinstît atâta lumi.

El să ascungia să doarmă,

Prân ocoali-n fânării…

(Şî plica în tăinuirii,

Nişi cu morţ şî nişi cu vii)

Să nu sperie copii.

Să făşia într-o vrăjală,

Suflit tari, dântr-o boari,

Înălţându-să prân noori

Să zbăcia în fişcecari.

Ungi nooru dă biădă

Ar fi vrut să rupă roagi

Îl făcia prân buşâtură

Într-o apă cum să cagi.

„– Ascultaţ minciuna asta !”

Spuni Ion a lu Săbina,

Criăd că-nghiaţă şî curastra

Dân viţălu lu vişina !”

Dă-ci biedălui cu gluma,

Cari ne-a clicnit clipitu,

Ne-a răcit la ochi pupila

Dă şi spusă năgângitu !

Unii răsuşiesc mustaţa

Cu un gând păcişălat.

Un „fandroc” dân uşa morii

Chiamă rând la măşinat.